CSEKE ATTILA TAIE SALARIILE ȘEFILOR DIN SUBORDINE ȘI REDUCE CONSILIILE DE ADMINISTRAȚIE

0
57

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat reducerea salariilor șefilor din companiile și instituțiile aflate în subordinea ministerului, dar și limitarea numărului de membri în consiliile de administrație. Vizată direct: Compania Națională de Investiții, unde până acum salariile lunare ajungeau la peste 10.800 de euro.

Potrivit ministrului, în aproape toate instituțiile din subordine, salariile directorilor au fost ajustate astfel încât să nu depășească venitul net al ministrului – adică 12.776 lei lunar. Excepție fac CNI și Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare, unde modificările se vor face treptat.

La Compania Națională de Investiții, condusă de Manuela Pătrășcoiu, salariul lunar net va fi plafonat la 15.359 lei. În paralel, numărul membrilor din Consiliul de Administrație se reduce drastic: de la 11 la 5, începând chiar de azi.

La ANCPI, CA-ul are 9 membri, fiecare cu o indemnizație de 1.947 lei, iar la ANL sunt 7 membri, cu 1.683 lei lunar. Niciuna dintre aceste indemnizații nu a fost majorată recent, susține ministrul. Urmează ca și aici numărul membrilor să fie redus la 5, odată cu adoptarea noului pachet fiscal.

Cseke Attila afirmă că reducerile fac parte dintr-un plan mai larg de scădere a cheltuielilor publice: „Unele măsuri au fost deja adoptate și intră azi în vigoare, altele vor fi incluse în noul pachet fiscal pregătit de Guvern.”

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.