RĂSPUNSUL INCREDIBIL PE CARE BOLOJAN I L-A DAT UNEI GRAVIDE

0
51

Premierul Ilie Bolojan a fost întrebat de ce indemnizațiile pentru mame, plafonate la 8.500 de lei, vor fi supuse impozitării cu 10% pentru CASS.

„Trebuie să le analizăm în comparație cu cele din alte state, ținând cont și de puterea economică a României”, a răspuns premierul României în cadrul unui intervi tv.

„Nu am dormit toată noaptea, sunt însărcinată și mă gândesc în ce țară de doi bani trăiesc. Am avut 3 joburi să ajung la cuantumul maxim. De ce legea care vizează mamele nu a fost revizuită? ”, l-a întrebat o viitoare mamă pe premier, referindu-se la impozitarea indemnizațiilor de creștere a copilului cu 10%. 

Premierul i-a răspuns că ar fi vrut să păstreze toate facilitățile acordate până acum, dar situația bugetară a țării nu îi mai permite să susțină o asemenea măsură. În plus, Bolojan a spus că, atunci când judecăm facilitățile pentru mame în România, trebuie să judecăm în comparație cu alte state. „În alte țări, durata concediului e de un an și indemnizația e 65% din câștig. Asta pentru o țară ca Germania”, spune șeful Guvernului.

„Nu totul a fost revizuit, ci doar câteva aspecte punctuale, precum norma didactică sau derogările. Acolo au avut loc unele modificări. În rest, nu s-a schimbat foarte mult față de ceea ce s-a anunțat inițial. În ceea ce privește problema ridicată de ascultătoare, continui cu un răspuns oferit anterior. Ar fi fost de dorit să putem menține toate excepțiile referitoare la plata contribuțiilor de CASS, așa cum au fost anunțate inițial. Din păcate, acest lucru nu mai este posibil.

Ce trebuie să facem în perioada următoare? Să reducem risipa peste tot unde este posibil. Acolo unde am avut facilități acordate, trebuie să analizăm dacă acestea mai pot fi susținute în continuare, dacă mai sunt justificate”, a spus Ilie Bolojan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.