Un jaf ca în filme a avut loc la Brașov. Șapte indivizi au pus la cale o operațiune de tip comando și au intrat peste victime, dându-se drept polițiști veniți să facă percheziții. Cinci dintre atacatori, îmbrăcați în haine negre cu însemnele „Poliția”, au pătruns cu forța într-un apartament și au obligat locatarii să transfere criptomonede în valoare de peste 600.000 de dolari.
Atacul a fost minuțios pregătit. Doi dintre agresori au rămas afară, de pază, în timp ce ceilalți cinci au intrat cu cagule pe față, imitând o acțiune oficială a forțelor de ordine. Potrivit procurorilor, i-au pus pe cei cinci oameni din locuință să se întindă cu fața la podea și să-și ducă mâinile la spate pentru a fi încătușați.
„Au pătruns în apartament, folosind această aparență de percheziție domiciliară efectuată de organele de poliție”, a declarat Adrian Radu, reprezentant al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.
Patru bărbați au fost imobilizați cu coliere din plastic, iar o femeie a asistat neputincioasă la întreaga scenă. Tâlharii au forțat două dintre victime să acceseze portofelele digitale și să transfere sumele de bani în conturile controlate de ei. În plus, la plecare, au mai furat ceasuri scumpe și bani în diverse valute.
Operațiunea a fost atât de bine pusă la punct, încât atacatorii închiriaseră un apartament exact deasupra locului faptei, pentru a monitoriza activitatea victimelor, care obișnuiau să se întâlnească acolo pentru a face tranzacții cu criptomonede. Au dat lovitura după o petrecere în care au fost consumate alcool și droguri.
Victimele nu au depus plângere imediat, ci abia după o zi, fiind încă sub influența substanțelor interzise. În urma plângerii, anchetatorii au organizat percheziții în forță la 28 de locații din șapte județe și din București. Trei suspecți au fost prinși.
Printre aceștia se numără un individ care mai comisese o tâlhărie de același tip în Ungaria și un DJ cunoscut din zona Clujului, fără condamnări anterioare, despre care anchetatorii spun că ar fi fost cel care a dat pontul.
Sursa: Newsinn
