Astăzi, valorile termice se vor menține cu mult sub medie în mare parte din țară. Codul portocaliu de ploi abundente rămâne în vigoare până mâine și va afecta Muntenia, sudul Moldovei și București, iar în jumătatea estică, cerul va fi mai mult noros, cu ploi temporare, local cantitățile de apă ajungând la 15–20 l/mp. În celelalte regiuni, înnorările vor fi temporare, iar ploile izolate. Pe alocuri pot apărea descărcări electrice. Temperaturile maxime vor fi între 12 și 23 de grade. Izolat, dimineața va fi ceață.
În Capitală, vremea se va menține deosebit de rece, cu cer noros și ploi temporare, care local pot fi însemnate cantitativ. Vântul va sufla slab până la moderat, iar temperatura maximă va fi de aproximativ 17 grade.
La munte, vremea va rămâne rece. În Carpații Orientali și estul Meridionalilor va ploua, cu cantități locale de 20–25 l/mp, iar în restul masivelor montane, ploile vor fi pe arii restrânse. La altitudini de peste 2000 m vor fi lapoviță și ninsoare. Vântul va avea intensificări în zona înaltă, cu rafale ce pot depăși 80–90 km/h.
Pe litoral, vremea va deveni rece pentru această perioadă. Cerul va fi noros, cu ploi și posibile descărcări electrice. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare. Temperaturile maxime vor fi între 18 și 20 de grade, iar temperatura mării va fi între 11 și 14 grade.
Administrația Națională de Meteorologie a emis și o avertizare nowcasting cod galben de vânt puternic, valabilă în două județe.
În intervalul 26-05-2025 ora 6:50 până la : 26-05-2025 ora 10:00, în județul Caraş-Severin , zona de munte de peste 1800 m și județul Hunedoara , zona de munte de peste 1800 m, se vor semnala : intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90…120 km/h.
Sursa: Newsinn
