ART SAFARI: EDIŢIE SPECIALĂ PENTRU COPII ȘI FAMILII, DE JOI PÂNĂ DUMINICĂ

0
47

O ediție specială Art Safari dedicată copiilor și familiilor are loc începând de joi până duminică. Programul include, printre altele, expoziții despre animalele de companie și un târg de adopții de câini și pisici, construcții din LEGO, precum și ateliere de creație.

La expoziţia „Câini vs. Pisici”, vizitatorii vor putea vedea, în perioada 29 mai – 22 iunie, lucrări pe pânză ce reprezintă oameni și animalele lor de companie.

Expoziţia reuneşte lucrări semnate de artişti români consacraţi, alături de obiecte cu valoare afectivă, inclusiv o inserţie ce prezintă o selecţie de jucării vechi, realizată în parteneriat cu Muzeul Jucăriilor.

De asemenea, programul Art Safari dedicat copiilor și familiilor include expoziţia „A fost odată ca în poveşti”. Aceasta reunește lucrări inspirate de castele, prinţi, prinţese, cavaleri şi creaturi mitologice, alături de diorame LEGO realizate în aceeaşi tematică.

Prin această fuziune, Art Safari invită vizitatorii de toate vârstele să redescopere farmecul basmelor clasice dintr-o perspectivă contemporană, îmbogăţită de detaliul artistic şi ludicul construcţiilor modulare.

Ateliere pentru copii

Totodată, copiii vor putea participa de joi până duminică la o serie de ateliere (pictură, colaj, origami, face painting), inspirate din noile expoziţii.

Activităţile sunt gândite să încurajeze expresia personală şi curiozitatea, într-un spaţiu prietenos şi plin de culoare. Toate materialele sunt incluse, iar copiii sunt ghidaţi de artişti vizuali.

Sâmbătă şi duminică, de la ora 16:00, în spaţiul expoziţiei „Câini vs Pisici”, vor avea loc două ateliere susţinute de Tudor-Tim Ionescu, instructor de dresaj canin, cercetător şi activist pentru drepturile animalelor.

În parteneriat cu ASPA, Art Safari organizează un nou târg de adopţii de câini şi pisici, sâmbătă, o iniţiativă care promovează grija faţă de animale şi oferă ocazia de a adopta un animal de companie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.