INFOCONS: SPERANȚA DE VIAȚĂ ÎN ROMÂNIA, CU 7,2 ANI MAI MICĂ FAȚĂ DE MEDIA UE

0
81

Asociația InfoCons a atras atenția, luni, 7 aprilie, de Ziua Mondială a Sănătății, că speranța de viață în România este cu 7,2 ani mai mică față de media la nivelul Uniunii Europene, conform raportului Organizației Mondiale a Sănătății din 2024.

Această diferență a fost înregistrată în anul 2021, când speranța de viață în România era chiar cu 10,4 ani mai mică decât în Spania, țara cu cea mai mare valoare.

„În acest an, tema „Începuturi sănătoase, viitoruri pline de speranță” („Healthy beginnings, hopeful futures”) subliniază importanța sănătății mamelor și a nou-născuților ca temelie pentru familii și comunități sănătoase și creșterea calității vieții prin accesul nemijlocit la produse și servicii corecte, sănătoase, nepericuloase si prin decizii pe care le putem lua singuri, indiferent de locul unde suntem sau de unde cumpărăm.

Această temă subliniază necesitatea reducerii mortalității materne și infantile prevenibile și încurajează guvernele și sistemele de sănătate să prioritizeze sănătatea femeilor pe termen lung, întrucât un început sănătos este cheia unui viitor plin de speranță.

Una din cheile importante în creșterea calității vieții este alegerea în cunoștință de cauză de produse nepericuloase”, a transmis InfoCons, anunțând că a lansat o aplicație gratuită.

De asemenea, InfoCons a atras atenția că raportul Organizației Mondiale a Sănătății din 2024 a scos în evidență situații alarmante la nivel global, iar România nu a făcut excepție.

România, număr aproape dublu al deceselor prevenibile, față de media UE

InfoCons a subliniat mai multe date despre România, printre care se numără faptul că țara înregistrează 358 de decese prevenibile la 100.000 de locuitori, aproape dublu față de media Uniunii Europene de 180/100.000.

Totodată, România raportează 235 de decese tratabile la 100.000 de locuitori, de 2,5 ori mai mult decât media europeană de 92/100.000.

În plus, 4,9% din populația din România are nevoi medicale nesatisfăcute, față de media Uniunii Europene de 2,2%.

O altă problemă a României subliniată de Asociația InfoCons, de Ziua Mondială a Sănătății, se referă la cumpărarea de produse periculoase și neconforme din sisteme de trasabilitate incerte.

Problemele pe plan global semnalate de InfoCons

Asociația InfoCons a semnalat mai multe probleme ce se înregistrează și pe plan global, cum ar fi faptul că aproximativ 33% dintre copiii de vârstă școlară primară din Regiunea Europeană sunt afectați de obezitate.

Potrivit InfoCons, peste cinci milioane de copii se confruntă cu probleme de învățare, dezvoltare și activități zilnice, iar tulburările mintale afectează mai ales fetele și copiii din medii mai puțin favorizate.

Datele mai arată că mai mult de unul din 10 adolescenți se confruntă cu folosirea problematică a rețelelor sociale.

InfoCons a mai subliniat faptul că pandemia de coronavirus a afectat negativ performanțele școlare ale 27% dintre adolescenți, cu procente ce s-au ridicat chiar până la 40% în unele țări. O altă problemă la nivel global este reprezentată de achiziția de produse periculoase și neconforme din sisteme de trasabilitate incerte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.