VREMEA 28 DECEMBRIE. TEMPERATURI SPECIFICE SEZONULUI

0
83
Astăzi, 28 decembrie, vremea va fi caracteristică finalului de decembrie, cu valori termice ce se vor încadra în limitele normale pentru această perioadă a anului. Temperaturile maxime vor varia între 0 și 8 grade Celsius, în timp ce minimele vor oscila între -7 grade în estul Transilvaniei și 3 grade pe litoral.

Cerul va fi predominant noros în estul și sudul țării, iar în celelalte regiuni, înnorările vor fi temporare. Precipitațiile vor fi slabe și se vor manifesta pe arii restrânse: precipitații mixte în Moldova, Muntenia și posibil Dobrogea, iar în zonele montane ale Carpaților Orientali și Meridionali se vor semnala fulguieli izolate.

Vântul va sufla slab și moderat, însă pe litoral și pe crestele montane sunt posibile intensificări ușoare. Dimineața și noaptea, local, se va semnala ceață, ceea ce ar putea reduce vizibilitatea.

În Capitală, vremea va fi predominant închisă, cu posibile fulguieli sau burniță trecătoare. Vântul va sufla slab, fără intensificări semnificative. Temperaturile vor fi destul de plăcute pentru această perioadă, cu o maximă între 3 și 5 grade Celsius și o minimă de 0…2 grade Celsius.

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.