PNL CONTINUĂ SĂ APERE DREPTURILE MILITARILOR. LIBERALII NU SE LASĂ ȘI EXPLICĂ DE CE MAJORAREA PENSIILOR MILITARE E CONSTITUȚIONALĂ

0
3

PNL demontează obiecția de necostituționalitate privitoare la pensile militare, depusă de Avocatului Poporului la CCR. Liberalii au înregistrat la Curtea Constituțională un memoriu intervenient.

„Partidul Național Liberal prin grupurile sale parlamentare au înregistrat astăzi la Curtea Constituțională un memoriu, un amicus curiae în sprijinul pensionarilor militari, în sensul în care demontăm prin acest document toate argumentele aduse de Avocatul Poporului, argumente pe care le considerăm neîntemeiate, pentru că în mod evident nu au o justificare nici în Constituție și nici în lege”, anunță Gabriel Andronache, liderul deputaților liberali.

Acesta explică faptul că prin acest memoriu PNL arată că invocarea faptului că nu a fost depusă o fișă financiară nu reprezintă un argument care să conducă la declararea legii ca fiind neconstituțională. Această fișă financiară a fost solicitată, dar ea nu poate fi un impediment în adoptarea unei reglementări legale, atâta vreme cât Guvernul a spus clar că nu susține această lege, susține Andronache.

„Nici argumentul legat de lipsa cooperării” loiale între Parlament și Guvern nu poate fi invocată. Tot din această perspectivă, Guvernul a spus că nu susține această reglementare și ca atare vorbim despre o neconformitate, eventual cel mult, ci nu un element de neconstituționalitate. Apoi, Avocatul Poporului invocă articolul 138, aliniatul cinci, ca element de neconstituționalitate. Nici acest argument nu poate fi susținut, pentru că am arătat prin amicus curie faptul că vorbim despre o situație în care constituanta, atunci când a reglementat dispoziția referitoare la necesitatea arătării sursei din care se va face plata după adoptarea legii, această chestiune a fost invocată pentru a exista o certitudine cu privire la plata acestor reglementări. În cazul legii noastre, vorbim despre o chestiune care va fi în vigoare începând cu 01/01/2025 și, prin urmare, va fi cuprinsă sursa de finanțare în legea bugetului de stat pe anul 2025″, arată liderul parlamentarilor PNL din Camera Deputaților.

Acesta face referire și la un alt aspect invocat de Avocatul Poporului, referitor la excepția care a fost reglementată privind demnitarii, în sensul că acestora nu li se actualizează pensia pe durata mandatului.

„Nici acest argument nu poate fi invocat ca motiv de neconstituționalitate. Din aceeași cauză, vorbim despre o normă care este determinată, se referă la o categorie determinată de persoane și totodată se aplică pe o perioadă determinată de timp, situație în care argumentul Avocatului Poporului nu se susține. Am demontat practic toate elementele invocate în sesizarea de neconstituționalitate a Avocatului Poporului și noi suntem optimiști că judecătorii Curții Constituționale vor respinge această sesizare, urmând ca legea să devină o reglementare promulgabilă la dispoziția Președintelui României.”

Sursa: Realitatea Din PNL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.