ANI: PROBLEME DE INTEGRITATE PENTRU ŞASE PERSOANE, PRINTRE CARE DOI POLIŢIŞTI, UN MEDIC ŞI UN CONSILIER JUDEŢEAN

0
11

Agenţia Naţională de Integritate a constatat avere nejustificată, stare de incompatibilitate sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul a şase persoane care au probleme de integritate, printre care se află doi poliţişti, un medic, un consilier judeţean şi un fost director al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia.

*Alin Gabriel Tufă (agent şef adjunct de poliţie la Poliţia oraşului Ştefăneşti, judeţul Argeş) – avere nejustificată.

ANI a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 359.385 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de către Alin Gabriel Tufă împreună cu familia, în perioada exercitării funcţiei de poliţist.

De asemenea, a fost sesizată Curtea de Apel Piteşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către poliţist.

*Mihaela Maria Calescu (consilier judeţean în Timiş) – incompatibilitate.

ANI susţine că Mihaela Maria Calescu s-a aflat în stare de incompatibilitate în trei perioade: 26 octombrie 2020 – 14 mai 2023, când a exercitat simultan funcţia de consilier judeţean şi funcţia de director general interimar, respectiv administrator/membru în Consiliul de Administraţie al unei regii autonome de interes naţional care îşi are sediul în municipiul Timişoara; 18 mai – 18 noiembrie 2021, când a exercitat simultan funcţia de consilier judeţean şi funcţia de membru în cadrul CA al unei societăţi comerciale de interes local aflată sub autoritatea Consiliului Local Timişoara (acţionar unic); 26 octombrie 2020 – 18 mai 2021, când a exercitat simultan funcţia de consilier judeţean şi funcţia de membru în CA al unei societăţi comerciale de interes local aflată sub autoritatea Consiliului Local Timişoara.

Conform ANI, prin exercitarea simultană a funcţiilor menţionate, Mihaela Maria Calescu a realizat venituri din indemnizaţii de 40.136 lei.

*Robert Albert Nagy (agent principal de poliţie la Brigada Autostrăzi) – incompatibilitate.

Potrivit ANI, Robert Albert Nagy s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 9 iulie 2020 – 06 iulie 2021, întrucât a deţinut simultan cu funcţia de poliţist şi o funcţie contractuală în cadrul unei societăţi comerciale, aflată în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate în cadrul Brigăzii Autostrăzi.

*Elena Cristina Andriuţă (medic şef al Laboratorului de Recuperare Medicină Fizică şi Balneologie în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa) – incompatibilitate. S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 1 septembrie 2021 – 23 martie 2022, întrucât a exercitat simultan cu funcţia de medic şef şi funcţia de administrator al unei societăţi.

*Marilena Bogheanu (fost director general în cadrul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia) – sesizare parchet.

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Marilena Bogheanu a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, întrucât a semnat o serie de documente aferente unui proiect, în cadrul căruia a exercitat funcţia de manager, încasând venituri în cuantum total de 56.108 lei.

*Cătălin Dedu (viceprimar al comunei Petreşti, judeţul Dâmboviţa) – incompatibilitate. Viceprimarul s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 13 noiembrie 2020 – 16 iunie 2022, întrucât a exercitat simultan şi calitatea de comerciant persoană fizică.

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.