LÁSZLÓ BORBÉLY: VOM AVEA 2.000 DE EXPERŢI ÎN DEZVOLTARE DURABILĂ PÂNĂ LA SFÂRŞITUL ANULUI 2025

0
20

Coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului, László Borbély, a afirmat, miercuri, la Iaşi, că până la sfârşitul anului 2025 România va avea aproximativ 2.000 de experţi în dezvoltare durabilă şi un centru de excelenţă.

Aflat la Iaşi pentru a lua parte la un forum privind dezvoltarea durabilă, László Borbély a declarat că a fost lansată licitaţia privind formarea a 2.000 de experţi în acest domeniu.

„Am lansat licitaţia şi se termină în curând. Vom avea 2.000 de experţi în dezvoltare durabilă până la sfârşitul anului 2025. E o nouă meserie în România. Suntem prezentaţi ca practică bună (…) iar în Uniunea Europeană suntem singura ţară care are această meserie. Iaşiul va avea circa 50 de experţi în dezvoltare durabilă”, a precizat el.

Potrivit acestuia, nu vor fi înfiinţate posturi noi, ci sunt persoane angajate deja, dar care se specializează în dezvoltarea durabilă.

László Borbély a adăugat că tot din anul 2025 în România va funcţiona un centru de excelenţă în dezvoltarea durabilă pentru a deservi administraţia publică.

„La Centrul de Excelenţă vor fi centre regionale. Deci va fi o instituţie suplă, nu cu foarte mulţi oameni, aşa cum este prevăzut în PNRR. Avem şi o platformă de dezvoltare durabilă, care cu fonduri de la PNRR va fi cea mai complexă. Aici vom avea diferite sectoare, diferite posibilităţi. (…) Vom avea analize, expertize, studii de impact”, a menţionat el. AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.