PNL: EFORTURILE DIN MANDATUL PREMIERULUI CIUCĂ, REZULTATE CONCRETE ASTĂZI: ROMÂNIA A BIFAT TOATE CONDIȚIILE TEHNICE. PRIMII ROMÂNI VOR PUTEA CĂLĂTORI FĂRĂ VIZE ÎN STATELE UNITE

0
46

„Astăzi este o zi mare, o zi pe care am așteptat-o multă, multă vreme: de astăzi, România îndeplinește formal toate condițiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver”, anunță marți Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii.

Acesta precizează că ieri s-a încheiat anul fiscal în Statele Unite, iar ultima condiție pe care România o mai avea de îndeplinit a fost satisfăcută. 

„Așteptăm o confirmare de la partenerii americani în perioada următoare, dar evaluarea noastră, bazându-ne pe numărul de aplicații pentru vize din acest an, precum și pe trendul puternic descrescător din ultimii ani, este că Romania a coborât sub procentul de 3% al ratei de respingere. Primii români vor putea călători fără vize în Statele Unite, probabil, în prima parte a anului viitor”, explică Muraru.

Românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a merge în SUA din luna ianuarie. Anunțul lui Marcel Ciolacu

 
 

A călători fără vize în America nu este doar un statut privilegiat acordat unei țări, ci aduce beneficii importante pentru români, subliniază ambasadorul României în Statele Unite. 

”Când am sosit acum mai bine de trei ani în America, am promis, împotriva oricăror predicţii contrare, să-mi dedic toată energia pentru a vedea acest proiect finalizat. (…) Mulţumesc administraţiei romaneşti – ultimelor două guverne, instituţiilor publice, coordonatorului naţional pentru Visa Waiver, care a făcut o treabă extraordinară, Parlamentului; mă înclin în faţa zecilor de companii private care au sprijinit demersul nostru, asociaţiei de afaceri româno-americane, instituţiilor media care au promovat campania publică, colegelor şi colegilor din ambasada mea, fiecăruia în parte pentru pasiunea cu care au lucrat”, a adăugat Muraru.

 
 

Călătoria în SUA fără viză pentru români este o promisiune veche, dar Guvernul Ciucă a concretizat eforturile României, transmit liberalii. 

„În toate discuțiile și întrevederile cu oficiali ai Statelor Unite ale Americii am subliniat cât este de important dreptul la libera circulație pentru mediul de afaceri și pentru cetățenii României, aliat puternic și de încredere al partenerilor transatlantici. În acțiunile noastre comune, în colaborarea bilaterală și la nivelul Alianței Nord-Atlantice, țara noastră a dovedit susținerea fermă a idealurilor și valorilor democratice, dar și angajamentul pentru progres și dezvoltare. Avem o colaborare excelentă cu Ambasada Statelor Unite la București și cu doamna ambasador Kathleen Kavalec, careia îi mulțumesc pentru deschidere și susținerea proiectelor românești”, a transmis Guvernul Ciucă în 2023.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.