DGPMB: ANCHETĂ ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ LA O ŞCOALĂ DIN CAPITALĂ

0
16

Poliţiştii s-au sesizat din oficiu şi fac cercetări după ce o minoră de 6 ani ar fi fost agresată sexual în toaleta unei unităţi de învăţământ din Capitală.

”La data de 12 septembrie, în jurul orei 11,30, Poliţia Capitalei – Serviciul Siguranţă Şcolară, în baza colaborării cu unităţile de învăţământ, a fost informată cu privire la o posibilă faptă de agresiune sexuală, constând în aceea că, la data de 11 septembrie, o minoră, în vârstă de 6 ani, în timp ce se afla în toaleta unei unităţi de învăţământ, ar fi fost atinsă în zona intimă de mai mulţi elevi, colegi de şcoală. În urma informaţiilor primite, un echipaj din cadrul Secţiei 7 Poliţie s-a deplasat de urgenţă la unitatea de învăţământ, unde au luat legătura cu directorul şcolii şi cu mai multe cadre didactice”, informează joi DGPMB.

De asemenea, poliţiştii au demarat verificările la faţa locului, fiind solicitată, totodată, şi prezenţa părinţilor minorei.

În cauză, au fost anunţaţi şi reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

”Precizăm faptul că până la acest moment reprezentanţii legali ai minorei nu au formulat plângere în acest sens”, arată sursa citată.

Astfel, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, fiind efectuate demersuri în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt.

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.