MODI A DISCUTAT CU BIDEN DUPĂ VIZITA SA ÎN UCRAINA

0
25

Premierul indian Narendra Modi, care a vizitat Ucraina în urmă cu patru zile zile, a discutat luni cu Joe Biden şi a repetat dorinţa sa de „pace şi stabilitate”, notează AFP.

Modi „a reiterat poziţia constantă a Indiei în favoarea dialogului şi a diplomaţiei şi şi-a exprimat sprijinul deplin pentru o revenire rapidă la pace şi stabilitate” în cursul unui apel cu preşedintele american, potrivit unui comunicat al Ministerului indian de Externe.

La rândul său, Joe Biden „a salutat” această vizită „istorică”, precum şi „mesajul de pace şi sprijinul umanitar constant pentru Ucraina, inclusiv sectorului său energetic” oferit de Narendra Modi, potrivit unui comunicat al Casei Albe.

Cei doi lideri „şi-au confirmat sprijinul pentru o rezolvare paşnică a conflictului, cu respectarea dreptului internaţional, pe baza Cartei Naţiunilor Unite”, a mai indicat executivul american.

Premierul indian i-a iritat pe ucraineni îmbrăţişându-l pe Vladimir Putin, numai zâmbet, la Moscova în iulie.

Dar vineri, stând alături de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, Narendra Modi a explicat că este „hotărât în favoarea păcii” între Rusia şi Ucraina.

„Salutăm orice altă ţară care doreşte să-l ajute pe preşedintele Zelenski să acţioneze pentru această pace justă”, a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe.

În pofida relaţiilor tot mai strânse cu Washingtonul, India a refuzat să se alăture sancţiunilor americane împotriva Moscovei.

Ţara din Asia de Sud încearcă să menţină un echilibru delicat între Rusia, cu care a stabilit legături puternice, şi naţiunile occidentale care susţin Kievul, cu care caută o apropiere pentru a contracara China, rivalul său regional.

Cei doi lideri au discutat şi despre situaţia din Bangladesh, unde premierul Sheikh Hasina, apropiată de India, a fost alungată de la putere în urma numeroaselor manifestaţii.

Narendra Modi şi Joe Biden „au pus accentul pe restabilirea ordinii publice şi asigurarea securităţii minorităţilor, în special a hinduşilor, în Bangladesh”, a declarat India într-un comunicat.

Hinduşii au fost victimele atacurilor repetate de la căderea premierului Hasina,criticată de Washington pentru încălcarea democraţiei.

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.