Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a transmis, luni, cu ocazia participării la festivitatea de absolvire de la Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare „Constantin Brâncoveanu” din Târgu Ocna, că deficitul de personal din Poliţia Penitenciară reprezintă o mare problemă din sistem.
Ea le-a spus tinerilor absolvenţi că profesia pe care şi-au ales-o vine la pachet cu multe provocări şi cu foarte multe responsabilităţi, remarcând numărul în creştere al fetelor care aleg această carieră, pe care le-a felicitat în mod special.
„Am încredere că aduceţi prospeţime în sistem şi că veţi face performanţă. E nevoie de dumneavoastră, pentru că deficitul de resursă umană, vă spune un ministru al Justiţiei, sincer, e o mare problemă. În Poliţia Penitenciară avem un număr maxim de 16.000 de posturi, dintre care, conform situaţiei la sfârşitul lunii iunie, avem ocupate 13.000. Noi depunem toate eforturile să rezolvăm această situaţie. Am iniţiat un memorandum, şi colegii noştri ştiu, pentru suplimentarea a încă 1.600 de locuri de poliţişti, se află pe circuitul de avizare şi sper să ajungă curând pe masa Guvernului pentru aprobare. Şi pentru că tot am atins această temă a resursei umane, am o mare satisfacţie uitându-mă şi la fete şi la băieţi, că s-au făcut paşi înainte pentru asigurarea egalităţii de gen, pentru că 32,95% dintre absolvenţi sunt femei, 87 la număr şi vreau să le aplaud special pe fete în această promoţie. Bravo că aţi îndrăznit! În ANP avem 3.386 de posturi ocupate de personal de sex feminin, 26 de procente şi 24 sunt procente în conducere”, a afirmat Alina Gorghiu.
Ministrul Justiţiei a dat asigurări că investiţiile viitoare din sistemul penitenciar vor crea beneficii atât pentru angajaţi, cât şi condiţii de cazare conform standardelor europene pentru persoanele private de libertate.
„E important să ştiţi că veţi lucra în locuri de muncă modernizate, pentru că e important să ştiţi că vă face plăcere când plecaţi la muncă. E nevoie de eficientizarea sistemului dumneavoastră, ştiu că nu e totul lapte şi miere, însă orice clipă de neatenţie din partea dumneavoastră, de nesupraveghere a persoanelor custodiate ne poate costa. Vă urez succes şi cu ocazia absolvirii şi a obţinerii primului grad profesional, vă felicit şi vă urez mult succes”, a mai spus Alina Gorghiu.
AGERPRES