MINISTRUL MUNCII, NOI DETALII DUPĂ CE DECIZIILE DE RECALCULARE A UNOR PENSIONARI AU FOST RETRASE. CE TREBUIE SĂ ȘTIE ROMÂNII

0
37

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale cere urgent Companiei Naţionale Poşta Română şi Casei Teritoriale de Pensii Alba clarificări cu privire la retragerea de la beneficiari a 17 decizii de recalculare a pensiilor, informează instituţia.

„Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a luat act de informaţiile apărute în presă referitoare la cele 17 decizii de recalculare a pensiilor transmise de către lucrători ai Oficiului Judeţean de Poştă Alba către pensionari şi care au fost retrase ulterior de la beneficiari. Facem precizarea că o astfel de procedură nu este prevăzută în aceşti termeni în Convenţia încheiată cu Poşta Română. MMSS cere urgent Companiei Naţionale Poşta Română şi Casei Teritoriale de Pensii Alba clarificări cu privire la această situaţie”, se spune în postare.

 

Potrivit unor informaţii apărute în presa locală şi centrală, mai multe decizii de recalculare a pensiilor au fost oprite de la distribuire în judeţul Alba, pe motiv că ar putea conţine erori. Reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii Alba nu au putut spune despre câte decizii este vorba. Ei au afirmat că se va face o reverificare a acestora.

Compania Naţională „Poşta Română” (CNPR) a început, vineri, 16 august, distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor către toţi beneficiarii din ţară, transmite compania într-un comunicat.

Procesul de distribuire a deciziilor de recalculare a pensiilor se va încheia cel târziu la data de 30 august 2024.

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.