CORVINUL HUNEDOARA A PIERDUT ACASĂ CU FC ASTANA (1-2), ÎN PRELIMINARIILE CONFERENCE LEAGUE

0
34

Corvinul Hunedoara a fost învinsă de echipa kazahă FC Astana cu scorul de 2-1 (0-1), joi seara, pe Stadionul Municipal din Sibiu, în prima manşă a turului al treilea preliminar al Conference League la fotbal.

Câştigătoarea Cupei României a făcut două reprize diferite, prima foarte bună, în care a reuşit să deschidă scorul prin Antonio Manolache (37), iar a doua slabă, fiind dominată de kazahi, care au înscris prin Ousmane Camara (62) şi Geoffrey Charles (80).

Brazilianul Roger a avut primele şanse ale meciului, dar în prima situaţie a şutat pe lângă portară din afara careului (10), după care a trimis din voleu de la 16 metri, pe direcţia portarului (16).

Corvinul a deschis scorul prin fundaşul Antonio Manolache (37), cu o lovitură de cap, la centrarea lui Pîrvulescu.

Pîrvulescu (41) a avut şansa desprinderii, dar şutul expediat de el de la 20 de metri a fost respins de portar.

FC Astana putea egala chiar înainte de pauză, pe contraatac (45), dar Charles nu a ajuns la centrarea lui Camara.

Hunedorenii au evoluat bine şi în primele minute ale părţii secunde, dar Lupu a fost imprecis în două situaţii (47, 48), iar Manolache a trimis peste poartă (59).

FC Astana a jucat apoi la valoarea sa şi a dominat jocul, prima ocazie clară fiind ratată de croatul Tomasov (54), a cărui lovitură de cap a fost respinsă de portarul Lefter.

În min. 62, Camara a trecu de Pop şi Lică şi a şutat din centrul careului, restabilind egalitatea.

Charles a ratat două ocazii mari, mai întâi Lefter a respins lovitura sa de cap din 6 metri (70), apoi a tras peste poartă din careu (73), dar în cele din urmă a semnat golul victoriei: l-a driblat pe Manolache şi a trimis cu efect la colţul lung (80).

Meciul din manşa secundă se va juca în data de 15 august, pe Stadionul Almatîi Ortalik din Almatîi, de la ora 17:00, iar arbitru va fi turcul Atilla Karaoglan.

Dacă va trece de FC Astana, Corvinul va juca în play-off cu scoţienii de la St Mirren FC sau cu norvegienii de la SK Brann Bergen. Hunedorenii ar juca primul meci în deplasare, pe 22 august, iar returul acasă, pe 29 august.

Corvinul Hunedoara – FC Astana 1-2 (1-0)
Au marcat: Antonio Manolache (37), respectiv Ousmane Camara (62), Geoffrey Charles (80).
Sibiu, Stadionul Municipal
Conference League – turul al treilea preliminar (prima manşă)

Au evoluat echipele:
Corvinul: 
12. Ştefan Lefter – 8. Antonio Bradu, 6. Viorel Ştefan Lică, 30. Antonio Manolache, 10. Alexandru Neacşa (căpitan) – 3. Ionuţ Pop (98. Mihai Velisar, 67), 97. Denis Hrezdac (26. Ibuchi Goodnews Chukwu, 86) – 11. Roger (23. Ion Cărăruş, 85), 31. Desley Ubbink (20. Alexandru Gîrbiţă, 67), 19. Nicolae Pîrvulescu – 7. Marius Lupu (27. Lucas Câmpan, 79). Antrenor: Florin Maxim.
Rezerve neutilizate: 1. Cristian Blaga – 13. Flavius Iacob, 14. Andrei Hergheligiu, 15. Alexandru Predică, 17. Darius Alexandru Grigore, 18. Timotei Mitran.
FC Astana: 93. Josip Condric – 5. Kipras Kazukolovas, 22. Alexandr Marocikin, 45. Aleksa Amanovic – 2. Karlo Bartolec, 7. Max Ebong, 77. Nazmi Gripshi (3. Branimir Kalaica, 89), 6. Ian Vorogovski – 10. Marin Tomasov (căpitan), 9. Geoffrey Charles (81. Ramazan Karimov, 84), 28. Ousmane Camara (11. Nnamdi Ahanonu, 86). Antrenor: Grigori Babaian.
Rezerve neutilizate: 55. Aleksandr Zaruţki, 74. Muhamejan Seisen – 4. Marat Bîstrov, 8. Islambek Kuat, 15. Abzal Beisebekov, 19. Barnes Osei, 21. Elhan Astanov, 27. Timur Dosmagambetov, 72. Stanislav Basmanov.

Arbitru: Ishmael Barbara; arbitri asistenţi: Roberto Vella, James Muscat; al patrulea oficial: Trustin Farrugia Cann (toţi din Malt)
Arbitru video: Chris Kavanagh; arbitru asistent video: Lee Betts (ambii din Anglia)
Observator UEFA pentru arbitri: Jan W. Wegereef (Olanda); Delegat UEFA: Natalia Vorobiova (Belarus)
Cartonaşe galbene: Manolache (38), Marocikin (44), Ebong (78).

AGERPRES

Sursa foto: FC Corvinul 1921 Hunedoara/Facebook

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.