MINISTERUL FAMILIEI: EMITEREA ACREDITĂRILOR CENTRELOR SOCIALE, CONDIȚIONALĂ DE EVALUAREA LA FAȚA LOCULUI

0
40
 

Emiterea documentelor de acreditare şi licenţiere pentru servicii sociale va fi posibilă doar după efectuarea vizitei în teren, transmite, joi, Ministerul Familiei iar până la 31 decembrie 2024 trebuie obţinute autorizaţiile de securitate la incendiu.

Guvernul a adoptat joi Normele metodologice la Legea nr.197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, ca urmare a modificărilor şi completărilor aduse acesteia prin Legea nr. 100/2024 care reformează sistemul de asistenţă din România.

Actul normativ adoptat de Executiv stabileşte că, pentru licenţierea şi relicenţierea serviciilor sociale, furnizorii de servicii sociale au termen până la 31 decembrie 2024 să obţină autorizaţia de securitate la incendiu sau, după caz, documentul justificativ din care să reiasă faptul că spaţiul în care se asigură serviciul social nu se supune autorizării.

„Hotărârea de Guvern reglementează procedura de acreditare şi cea de licenţiere urmare a modificărilor legislative intervenite referitoare la termenul de soluţionare a cererilor, completarea etapelor procesului de acreditare şi licenţiere, prin includerea evaluării în teren, anterior acreditării şi anterior emiterii licenţei provizorii de funcţionare, modificarea perioadei de valabilitate a licenţei de funcţionare provizorie, etc. De asemenea, Hotărârea de Guvern prevede posibilitatea înregistrării documentelor într-o platformă online (eRegistru), imediat ce aceasta va fi finalizată, revizuieşte şi completează formulare ca cel de licenţiere, certificatul de acreditare, raport de evaluare etc. Totodată, normele reglementează dispoziţii tranzitorii de aplicare care aduc claritate şi urmăresc aplicarea unitară a prevederilor legale. Modificările şi completările aduse Normelor metodologice vizează creşterea eficienţei atât în ceea ce priveşte verificarea prealabilă a respectării standardelor minime, cât şi prestarea serviciilor sociale prin respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor la asistenţă socială, asistenţă medicală, locuire, viaţă demnă şi independentă şi participare la viaţa socială”, transmite Ministerul Familiei.

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.