TRENURILE ELECTRICE, ÎN CIRCULAȚIE DE LA SFÂRȘITUL ANULUI

0
40

Preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF), Ştefan Roşeanu, invitat la „Apel matinal” de la Radio România Actualități marți, 16 iulie, a spus că românii vor avea la dispoziție trenuri electrice noi de lung parcurs începând de la sfârșitul acestui an.

Conform președintelui ARF, Autoritatea este în discuții cu furnizorul, Alstom, încercând să pună în circulație aceste trenuri începând din luna noiembrie. Altfel, conform graficului din prezent, acestea vor circula începând din decembrie.

„Deci, în orice caz, suntem deja destul de aproape, câteva luni de zile ne despart de momentul în care vor intra în circulaţie trenurile de lung parcurs electrice.”, a spus Ştefan Roşeanu la „Apel matinal” de la Radio România Actualități.

Pe de altă parte, conform președintelui ARF, noi trenuri de scurt parcurs ce au fost contractate la sfârşitul anului trecut vor începe să vină în România începând cu 2026 şi 2027.

„Ar trebui să fie livrate toate cele 62 de trenuri şi în paralel se face livrarea şi celorlalte 20 de trenuri contractate la începutul anului acesta. Tot acest program de investiţii este necesar tocmai pentru a răspunde acestor provocări legate de calitatea serviciilor.

Ştim foarte bine că în prezent parcul de material deţinut de către operatorii feroviari nu face faţă tuturor cerinţelor exprimate de către concetăţenii noştri şi trebuie să facem un pas înainte, în care vehiculele să ofere nivelul de confort la care ne aşteptăm în secolul XXI.

Vorbim de climatizare, vorbim de accesibilitate în tren, vorbim inclusiv de informare a publicului călător într-un sistem modern electronic, vorbim de prize care să permită reîncărcarea echipamentelor electronic, ca să putem să ne petrecem timpul într-un mod plăcut cât suntem în tren.

Deci, toate aceste lucruri sunt luate în calcul atunci când am pregătit până în prezent achiziţiile şi pregătim şi această achiziţie, despre care aţi vorbit la început, de 143 de trenuri identificate, din care 58 vor intra în licitaţie. Avem pregătite şi restul de 85 de trenuri.

Împreună cu colegii noştri de la fonduri europene, o să căutăm soluţiile de finanţare astfel încât în perioada următoare şi acestea să poată fi băgate în licitaţie. În paralel, aşa cum aţi menţionat şi dumneavoastră, colegii mei vor lucra la analiza rutelor neelectrificate.”, a spus președintele ARF.

Ştefan Roşeanu a precizat că 60%-65% din reţeaua din România este neelectrificată, adăugând că multe reședințe de județ se află pe linii ce nu sunt electrificate și că în aceste zone este greu de imaginat că va veni într-un viitor apropiat un proiect major de electrificare.

Președintele ARF a menționat că astfel de cazuri sunt în Râmnicu Vâlcea, Piteşti, Tulcea, Baia Mare, Satu Mare. „Chiar şi la Oradea, unde vine şantierul de electrificare dinspre Cluj, o să avem în continuare linia pe lângă graniţa României, care este nelectrificată. Deci, din păcate avem această situaţie şi trebuie să ne uităm la soluţiile moderne şi pentru aceste linii.”, a spus el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.