George Simion, despre candidatura la prezidențiale: „Este o posibilitate. Președintele AUR nu se teme”

0
39

George Simion spune că nu are refuza să fie candidatul la prezidențiale, deși un anunț oficial nu a fost făcut până acum. Totuși, liderul AUR a declarat că decizia nu îi aparține doar lui, ci trebuie să fie de acord și președinții de partid ai celorlalte formațiuni vor, adică Drulă, Ciucă, Ciolacu. 

Este o posibilitate, dacă președinții de partid ai celorlalte formațiuni vor, adică Drulă, Ciucă, Ciolacu. Președintele AUR nu se teme, chiar dacă este cel mai tânăr dintre ei. Când mă uit în jur, parcă prind curaj, ca Ion Creangă”, a lămurit Simion.

Simion, despre Gușă: Nu știu dacă este o idee bună să candideze la prezidențiale

Într-un interviu acordat de Cozmin Gușă, acesta preciza că George Simion l-a dezamăgit, după ce l-a pregătit, degeaba, un an întreg în vederea unei candidaturi la prezidențiale. „Așa e în viață. Sperăm să îi treacă dezamăgirea domnului Gușă, el este mai vechi în treaba asta cu politica, eu sunt de patru ani, îi urez succes. Nu știu dacă este o idee bună să candideze, dumnealui spune că tot ce a făcut în acest an a făcut-o pentru mine, pentru AUR, pentru mișcarea suveranistă. O să vedem până la capăt dacă se ține de cuvânt domnul Gușă. Noi avem acest proiect politic nou, numit Alianța pentru Unirea Românilor, și o să mergem până la capăt cu el, ar fi bine ca mai multe personalități suveraniste să vină la susținere”, a comentat Simion. Întrebat de ce s-a rupt relația și de ce nu a mai dorit să respecte pactul încheiat cu Gușă, și anume George Simion candidat la Primăria Capitalei, iar Gușă la prezidențiale, liderul AUR a răspuns: „Nu s-a rupt nicio relație. Nu a fost vorba niciodată de un tandem de genul acesta. Noi avem oameni buni, și la Constanța, și la București, oameni experți, oameni potriviți la locul potrivit. Nu sunt eu omul potrivit pentru a candida la primăria București, sau la Suceava, la Alba Iulia sau în alte părți. Nu sunt omul potrivit pentru așa ceva”.

Simion: AUR ajunge în turul 2 la prezidențiale!

George Simion este convins că va ajunge AUR în turul 2, la prezidențiale, și că se va lupta cu PSD. Mai departe, decide poporul. „Candidatul AUR va fi în turul 2 și se va lupta cu candidatul PSD, nu știm dacă cu Marcel Ciolacu. Rămâne la latitudinea românilor să decidă, AUR sau PSD”, a precizat Simion.

Material realizat de S.C. DGI MULTIMEDIA DESIGN S.R.L. la comanda Partidului Alianța pentru Unirea Românilor – Alianța AUR, CMF 41240016

Sursa: Realitatea din AUR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.