Putin confirmă că Navalnîi urma să fie eliberat în cadrul unui schimb de prizonieri

0
69

Preşedintele rus Vladimir Putin a confirmat pentru prima dată, duminică, că politicianul de opoziţie Aleksei Navalnîi urma să fie eliberat în cadrul unui schimb de prizonieri, chiar înainte de moartea sa, relatează dpa.

Putin a declarat la o conferinţă de presă la Moscova după victoria sa în alegerile prezidenţiale, însoţite de acuzaţii de manipulare, că deja îşi dăduse acordul ca Navalnîi să fie eliberat în schimbul unor cetăţeni ruşi închişi în state din Occident.

„În ceea ce îl priveşte pe domnul Navalnîi, el nu mai este în viaţă. Este un eveniment trist”, a afirmat Putin. „Din păcate, s-a întâmplat ce s-a întâmplat”, a continuat Putin în legătură cu moartea opozantului rus. „Dar se întâmplă, nu ai ce să faci în această privinţă, asta este viaţa”, a mai spus el.

Potrivit autorităţilor ruse, Navalnîi, 47 de ani, a murit într-o colonie penală din regiunea arctică pe 16 februarie.

Circumstanţele morţii sale nu au fost clarificate. În 2020, el a supravieţuit unei tentative de otrăvire.

Văduva sa, Iulia Navalnaia, susţine că soţul ei a fost ucis în penitenciar.

Leonid Volkov, fostul colaborator apropiat al lui Aleksei Navalnîi, a numit „cinică” declaraţia lui Putin făcută la o lună după moartea opozantului.

Putin, care a rostit duminică pentru prima dată numele lui Navalnîi de la moartea sa, şi-a ucis de fapt adversarul, a mai spus Volkov, descriindu-l pe Putin drept „o insectă care se hrăneşte cu sânge”. AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.