„DNA-ul pădurilor”, pus pe stop de către deputați. Proiectul își încearcă norocul la Senat

0
83

Proiectul de lege inițiat de cei de la USR a fost respins la votul din Camera Deputaților. Inițiatorii proiectului merg cu speranța că, totuși, va fi acceptat de cei de la Senat.

Proiectul de lege care prevede înființarea unei structuri specializate în combaterea infracțiunilor de mediu, în cadrul Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost redepus de deputații USR Diana Buzoianu, Stelian Ion și Silviu Dehelean în iunie 2023, după ce Curtea Constituțională a declarat proiectul anterior ca fiind neconstituțional doar pentru că Guvernul nu a indicat sursa de finanțare.

„Partidele la guvernare au dovedit astăzi, din nou, de partea cui sunt. În niciun caz a românilor, ci mai degrabă a infractorilor. Sistemul astăzi funcționează pentru infractori, iar PSD, PNL și AUR nu vor nicio schimbare. România are nevoie de un instrument real de luptă împotriva mafiei lemnului și mafiei gunoaielor. Nu ai cum să negi că pădurile țării sunt sistematic tăiate ilegal sau că la marginea satelor, comunelor și orașelor sunt aruncați, tot ilegal, munți de gunoaie. Nu poți să negi că România pierde zeci de miliarde de lei în fiecare an din cauza acestor mafii mereu conectate politic, iar noi pierdem ani din viață din cauza poluării”, declară deputata USR Diana Buzoianu.

Potrivit rapoartelor de țară ale Comisiei Europene, România pierde aproximativ 6 miliarde euro pe an din cauza exploatării ilegale a pădurilor. În primele 6 luni din 2023, doar 144 de infractori au fost condamnați pentru infracțiuni silvice, iar din aceștia numai 10 au primit închisoare cu executare și și-au început pedeapsa.

17 au primit doar amendă, 83 au fost condamnați la închisoare cu suspendare și 34 au fost condamnați cu amânarea executării pedepsei.

Cifrele din 2022 și 2023 arată că peste 95% dintre dosare s-au finalizat fie prin renunțare la urmărire penală, fie prin clasare.

După votul din plenul Camerei Deputaților, proiectul de lege va intra în dezbaterea Senatului, Cameră decizională.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.