Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi se desfășoară în 66 de locaţii

0
94

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi organizată de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă se desfăşoară vineri în 66 de locaţii la nivelul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, potrivit unui comunicat de presă.

Bursa se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau celor care doresc să se reorienteze profesional spre ocupaţii cu posibilităţi de menţinere a raportului de muncă pe termen mediu şi lung. De asemenea, se urmăreşte creşterea gradului de ocupare, prin corelarea cererii cu oferta de locuri de muncă, existând posibilitatea interacţiunii directe dintre angajator şi solicitant.

Toţi cei prezenţi vor afla de la organizatori, respectiv de la reprezentanţii agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, informaţii referitoare la facilităţile oferite de Legea nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă despre măsurile active, stimulente, prime oferite angajatorilor şi persoanelor înregistrate în baza de date a ANOFM, dar şi despre cursurile de formare profesională organizate în regim propriu sau prin furnizorii de servicii specializate, acreditaţi.

Prin intermediul celor două burse naţionale organizate în anul 2022, în primăvară (20 mai 2022), pentru toate persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă şi în toamnă (14 octombrie 2022), pentru absolvenţii de învăţământ, precum şi burse la cererea pieţei muncii locale, au fost ocupate peste 9.000 persoane.

Sursa: agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.