Se vor acorda noi vouchere pentru români începând din toamnă! Ministrul Fondurilor Europene a anunțat

0
1026

 

 

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a anunțat că statul urmează să acorde noi vouchere pentru români, de la 1 septembrie: ”200 de milioane de euro!”.

  Marcel Boloș a vorbit la Antena 3 CNN, despre măsurile de austeritate pe care Guvernul le pregătește pentru români. Măsurile au fost propuse de Banca Mondială și urmează ca Guvernul să stabilească în ce fel va respecta aceste propuneri și care dintre acestea rămân în picioare. 

”Tipurile de măsuri pentru recalibrarea în sistemul fiscal se regăsesc în documentația și analiza pe care a făcut-o Banca Mondială pentru sistemul nostru fiscal, unde această măsură de impozitare progresivă se regăsește. 

Cu toții ne aducem aminte că, până la cota unică, ce a fost reintrodusă de către guvernele care s-au succedat la conducerea României, am avut o impozitare progresivă care mergea până la 38%. Înainte de 2006 a fost extrem de criticată.

Cota unică este ultima rămășiță care mai există în sistemele fiscale și peste tot este o chestiune de principiu în sistemul fiscal. Progresivitatea înseamnă corelarea cu niveluri veniturilor pe care le realizează contribuabilii.

Este o decizie pe care Guvernul României o va adopta pentru că avem, de asemenea, jalon în Planul Național de Redresare și Reziliență, unde această analiză de impact pe care o avem făcută de experții Băncii Mondiale este urmată de crearea cadrului legal pentru preluarea acestor măsuri. Este greu de spus dacă coaliția va decide să preia în totalitatea acele măsuri, dar impozitul progresiv este trecut ca recomandare pentru o recalibrare.

Noi suntem una dintre puținele state ale Uniunii Europene care avem un procent destul de scăzut de venituri fiscale raportat la PIB. 27%. Însă consecința este că acest nivel scăzut al procentului pe care îl avem raportat la produsul intern brut are în spate un sistem întreg de cheltuieli.

Restructurarea sistemului fiscal este foarte importantă pentru că în spate avem cheltuielile acestea colosale cărora trebuie să le asigurăm sustenabilitatea. Vorbim aici despre cheltuielile privind sistemul de pensii general privind salarizarea bugetarilor și toate cheltuielile mari din bugetul de stat”, a explicat Boloș.

Cu privire la declarația liderului PSD, Marcel Ciolacu, care spunea, cu o seară în urmă, că este de părere că ar trebui eliminate toate sporurile, ministrul Marcel Boloș a declarat că ”este o obligație pe care am asumat-o prin Planul Național de Redresare și Reziliență, ca nivelul cumulat al acestor sporuri, procentul cumulat, să nu depășească 20% din salariul de bază. Deci, cu alte cuvinte, putem avea 100 de sporuri. Cumulate, la salariul de bază, nu pot depăși 20%. Deci avem plafon la sporurile bugetarilor, avem plafon la cheltuielile cu pensiile”.

Ce vrea să renegocieze Guvernul în PNRR

Marcel Boloș a vorbit și despre punctele pe care România vrea să le negocieze în PNRR. Unul dintre aceste puncte este eliminarea procentului de 9,4% din PIB pentru pensii și înlocuirea cu includerea unei reguli de indexare care să fie în conformitate cu obiectivele de stabilitate financiară a cheltuielilor cu pensiile ca procent din PIB.

”Nu este vorba despre eliminare, ci despre înlocuire. Asta înseamnă că este deschisă pentru ca să avem o discuție a acestui procent. Am explicat că din spate din măsuri care vor trebui luate în perioada următoare cu privire la ajustarea veniturilor pensionarilor.

Eu știu care este anul când noi trecem de 9,4% din PIB. Nu vreau să sperii din nou pe cei care sunt beneficiari în sectorul public, dar trebuie rezolvată problema de pe acum, să înțeleagă Comisia că noi dorim o înlocuire a acestui indicator.

1 ianuarie 2024 nu va fi afectat, dar pe termen lung… Avem 50 de ani de plafon. După 1 ianuarie 2024 pot să vă confirm că urmează o perioadă scurtă de timp când noi vom depăși acel plafon. Nu pot să vă spun, dar este un termen scurt. Cu alte cuvinte, simulările pe care noi le-am făcut ne arată anul în care se produce această depășire a plafonului.

Nu putem să continuăm cu acest plafon decât dacă ne asumăm ca diligențele se mută în zona fiscală în care am regândit sistemul de contribuții privind asigurările sociale, adică privind sistemul de pensii, ceea ce cred că în momentul de față nu este în concordanță cu politica coaliției de guvernare și nici cu ceea ce înseamnă taxarea muncii. Din acest punct de vedere va trebui să avem toate argumentele pe masă pentru discuția cu Comisia Europeană, pentru a înlocui acest indicator tot cu unul de disciplină financiară”, a mai spun ministrul.

Noi vouchere pentru români

România vrea să renegocieze acordarea de vouchere pentru stimularea instalării panourilor fotovoltaice și a sistemelor de stocare a energiei aferente pentru clădirile rezidențiale aparținând persoanelor fizice.

”Sunt 400 de milioane de euro care ar urma să fie acordate sub formă de vouchere pentru energie verde la gospodăriile populației. Noi aici avem în vedere de la panouri solare, pompe de căldură, sisteme de stocare pe bază de baterii. Propunerea noastră este că aceste tipuri de vouchere să aibă o valoare de 25.000 de lei, care se vor acorda proprietarilor de locuințe. Noi sperăm că, dacă trecem cu bine de discuțiile cu Comisia Europeană, din septembrie să putem să acordăm aceste vouchere care sunt destul de așteptate de către oameni. 400 de milioane de euro sunt banii pe care îi avem în vedere.

Și mai avem o surpriză plăcută tot pentru gospodării. Este acel concept de case cu 0 emisii de dioxid de carbon, casele eco, pentru care avem un buget de 200 de milioane de euro pentru a stimula populația să aibă case independente energetic și cu 0 emisii de dioxid de carbon.

Aici nu am stabilit încă valoarea voucherelor, însă este bine să știe cei care le urmăresc că le-am anunțat în premieră la dumneavoastră și vă promit că vom anunța și mecanismul și vom arăta oamenilor posibilitatea pe care o au de a avea acces la acești bani.

De la 1 septembrie urmează să le lansăm și să asigurăm accesul la bani. Vine iarna și oamenii să poată avea și aceste măsuri la dispoziție alături de cardul de energie și toate măsurile pe care le-am gândit pentru a sprijini populația”, a conchis Marcel Boloș.

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.