Salvaţi Copiii: 55% dintre copii sunt hotărâţi să plece din România/ Doar 13% dintre ei ar dori să rămână

0
248

Directorul de programe al organizaţiei Salvaţi Copiii, George Roman, a afirmat că 55% dintre copii sunt hotărâţi să plece din România, mai există un procent important al celor care nu ştiu încă ce să facă, precizând că numai 13% dintre copii îşi doresc să rămână în ţară. Preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa, Ariana Dudună, consideră că putem vorbi despre un eşec al statului român care goneşte copiii din ţară.

George Roman a vorbit, joi, la Prima News, despre studiul realizat de Organizaţia Salvaţi Copiii legat de dorinţa elevilor de a pleca din România. 
 
“Studiul este unul reprezentativ la nivel naţional. Cel mai important aspect este legat de dorinţa de a pleca din România. 55% dintre copii sunt hotărâţi să plece, însă există un procent important al celor care nu ştiu încă ce să facă şi de fapt avem doar 13% dintre copii, adică unul din opt aproximativ care ar dori să rămână în România, să îşi continue viaţa aici”, a afirmat George Roman.
 
El a explicat şi care sunt motivele pentru care elevii doresc să plece din ţară. 
 
“Motivele sunt diverse. În primul rând, ei au subliniat faptul că sunt probleme în sistemul educaţional şi nu reflectă dorinţele lor, nu se simt valorizaţi şi nici nu consideră că şcoala îi poate ajuta în viitor. În doilea rând, condiţiile sociale, economice, vâzându-şi părinţii probabil că nu reuşesc să îşi echilibreze veniturile, să obţină un trai decent în România, iar dorinţa lor de reuşită este evident legată de Uniunea Europeană acolo unde poate găsesc cu uşurinţă un loc de muncă şi unde părinţii au siguranţa că ai lor copii vor învăţa în condiţii normale şi că şcoala va fi atractivă pentru ei. Din păcate, şcoala nu este atractivă. Elevii de altfel au subliniat că nici nu respectă dorinţele sau pasiunile procentele celor care nu regăsesc şcoala ca un suport pentru dezvoltarea lor personală este din ce în ce mai mare. Cred că procentul celor care apreciau şcoala a scăzut de două ori faţă de 2013, studiul cu care comparăm datele şi vedem cum au evoluat problemele în acest sens”, a menţionat directorul de programe al organizaţiei Salvaţi Copiii.

 
Preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa, Ariana Dudună, a declarat la Prima News, că putem vorbi despre un eşec al statului român care goneşte copiii din ţară. 
 
“Vorbim de un eşec al statului român care goneşte copiii din ţară pentru că dacă o luăm la nivel mai mare prima interacţiune a elevilor cu statul român, cu instituţiile de stat este cea de la şcoală. La vârsta de 7-8 ani copiii nu vor merge să ceară diferite acte la diferite instituţii, vor merge la şcoală, unde observă eşecul statului român. Şi nu vedem nicio intenţie de a îndrepta aceste probleme din partea persoanele aflate la guvernare. Aici pot să mă refer şi la noile legi ale educaţiei care sunt un pachet eşuat care nu vor rezolva problemele din sistemul nostru de învăţământ”, a mai afirmat Ariana Dudună.

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.