Italia, Polonia și România înregistrează cele mai mari scăderi de locuitori în ultimii doi ani

0
177

Uniunea Europeană a pierdut locuitori în ultimii doi ani, față de 2020, 0,11% în 2021 și 0,04% în 2022, aceasta însemnând că a pierdut 656.428 de locuitori în total, în cei doi ani menționați. 

În 2020, pandemia a provocat o scădere generală a numărului de locuitori 

În România, datele oficiale ale guvernului au înregistrat 70.000 de decese, în timp ce statisticile au dat cu aproape 60.000 de decese mai mult decât cele pe care Executivul a dorit să le numere, potrivit La Gaceta, citat de Rador. 

Italia respinge făina din insecte și interzice utilizarea acesteia în pizza și paste 

Printre țările cu cele mai mari scăderi ale populației se numără și Italia, cu o scădere a populației de 658.366 de persoane, fiind, fără îndoială, țara cu cele mai proaste performanțe la această variabilă. 

Ea este urmată de a șasea cea mai importantă țară din UE, Polonia, care are o scădere de 303.891 de locuitori, urmată de România, cu o scădere de 290.740 de locuitori, Croația, recent intrată în zona euro, cu o scădere cu 179.091 de locuitori, și Cehia, care, deși a avut o creștere în 2022, nu a crescut suficient și a înregistrat o pierdere de 177.232 de locuitori. 

Acest lucru nu s-a întâmplat în restul țărilor Uniunii Europene. Există 17 țări cu o creștere (a numărului de locuitori), față de 10 cu o scădere (a numărului de locuitori), iar cele cu scădere au o pondere mai mare decât cele cu creștere, deoarece țările cu cea mai mare creștere, în procente, și anume Luxemburg, Irlanda, Cipru, Malta și Suedia, sunt țări foarte mici, arată Hotnews. 

În valoare absolută, Franța este țara cu cea mai mare creștere, adăugând 357.051 locuitori în doi ani, urmată de Țările de Jos, care adaugă 183.087 de locuitori, Suedia, cu 124.737 de locuitori, Belgia, cu 108.696, și Spania, care este a cincea țară, în valoare absolută, cu cea mai mare contribuție, de 100.191 de locuitori. 

 

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.