Când va trece România la moneda euro. Anunțul ministrului de Finanțe

0
167

Adrian Câciu (PSD), ministrul Finanțelor, a anunțat joi, 16 martie, în cadrul evenimentului Economist Impact, când va trece România la moneda euro. 

„Dacă PNRR se va implementa în totalitate, putem să grăbim această accedere mai devreme de 2029. Vom avea și criterii de convergență nominală îndeplinite, dar vom crește și convergența reală”, a susținut acesta, potrivit romaniatv.net. 

Autoritățile române încearcă de mult timp să faciliteze tranziția de la lei la euro. 

„Am încredere în capacitatea mediului de afaceri românesc și a poporului de a trece peste toate problemele și de a merge mai rapid mai departe. Singura chestiune de făcut: să stăm la masă în dialog”, a mai transmis Adrian Câciu. 

Ținând cont de imposibilitatea tranziției rapide la moneda Uniunii Europene, se pare că a fost publicat un nou raport intitulat România – Zona Euro Monitor nr. 10/2022. 

Coordonat de academicianului Daniel Dăianu, acest raport detaliază o serie de probleme economice din România care îngreunează adoptarea monedei euro în locul leului românesc. Pe scurt, fără o consolidare fiscală durabilă, nu este realistă speranța la o aderare rapidă 

„Comunicarea Consiliului din 1 iunie 2022 privind Decizia de aderare a Croaţiei la zona euro (CE, 2022c; Consiliu, 2022c) reiterează faptul că aderarea la zona euro rămâne o decizie politică, însă problema de fond este aceeaşi ca înainte de pandemie: capacitatea statului membru candidat de a preveni vulnerabilităţile macroeconomice şi financiare şi de a avea o capacitate durabilă de absorbţie a şocurilor şi a dezechilibrelor macroeconomice (Darvas, 2019). 

Adoptarea euro va costa băncile locale din Croaţia aproximativ 1 miliard kuna (circa 133 milioane euro) pe an sub formă de comisioane de conversie şi între 80 şi 100 milioane euro – cheltuieli necesare pentru adaptarea serviciilor IT şi a reţelelor de bancomate conform unei evaluări a Asociaţiei Croate a Băncilor (2022). 

Concluziile prezentate de BCE şi CE în Rapoartele de convergenţă (CE, 2022d) publicate la data de 1 iunie a.c., care evaluează progresele înregistrate de Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ungaria, Polonia, România şi Suedia – cele şapte state membre din afara zonei euro care s-au angajat legal să adopte moneda euro – converg în totalitate: (i) numai Croaţia şi Suedia îndeplinesc criteriul de stabilitate a preţurilor; (ii) toate statele membre îndeplinesc criteriul privind finanţele publice, cu excepţia României, care este singurul stat membru aflat în Procedură de Deficit Excesiv (PDE); (iii) Bulgaria şi Croaţia îndeplinesc criteriul cursului de schimb; (iv) Bulgaria, Croaţia, Cehia şi Suedia îndeplinesc criteriul ratei dobânzii pe termen lung; (v) Croaţia îndeplineşte cele patru criterii de convergenţă nominală, iar legislaţia sa este pe deplin compatibilă cu cerinţele TFUE”, se spune în document. 

 

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.