Lukașenko susține că Ucraina a propus Belarusului un pact de neagresiune

0
190

Kievul a propus Minskului un pact de neagresiune, în contextul în care posibilitatea unei implicări în războiul din Ucraina a Belarusului, îngrijorează atât Moscova, cât şi comunitatea internaţională, susține preşedintele belarus Aleksandr Lukașenko. 

”Ei ne oferă un pact de neagresiune”, afirmă Lukaşenko, potrivit unei postări pe Telegram a agenţiei oficiale belaruse se presă Belta, citată de News.ro. 

”Ne cer să nu luptăm împotriva Ucrainei în niciun fel şi ca trupele noastre să nu se ducă” în Ucraina, precizează el. 

Aleksandr Lukaşenko apreciază că acest demers al Kievului contravine încercărilor Ucrainei de a-şi consolida înarmarea – cu tancuri germane de tip Leopard 2 -, cu ajutorul aliaţilor săi din Occident. 

”Nu ştiu de ce fac ucrainenii asta”, dă el asigurări. 

Potrivit Belta, Aleksandr Lukaşenko a dezvăluit această propunere a Ucrainei la o reuniune cu oficiali guvernamentali şi reprezentanţi ai serviciilor de securitate. 

 

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.