Magistraţii Judecătoriei Piteşti au respins, luni, cererea de eliberare condiţionată formulată de Cristian Cioacă, fostul poliţist condamnat la peste 15 ani de închisoare pentru uciderea soţiei sale Elodia Ghinescu,. El rămâne în Penitenciarul Mioveni.
”Respinge cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat CCC, CNP …, în prezent deţinut la Penitenciarul Mioveni, ca neîntemeiată”, se arată în minuta şedinţei.
Magistraţii au precizat că menţin termenul stabilit de Comisia pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Mioveni, după expirarea căruia propunerea sau cererea de liberare condiţionată va putea fi reînnoită, respectiv 10.05.2023.
Decizia magistraţilor Judecătoeiei Piteşti nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 3 zile de la comunicare.
În 18 iunie 2014, Cristian Cioacă a fost condamnat definitiv, prin decizie a Curţii de Apel Piteşti, la 15 ani şi 8 luni de închisoare pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu, dispărută în urmă cu nouă ani. Iniţial, Tribunalul Argeş îl condamnase pe Cioacă la 22 de ani de închisoare.
Sursa: Mediafax