Ministerul Educației, amendat de CNCD cu 10.000 de lei pentru că a eliminat o bursă de ajutor social pentru elevi

0
191

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a sancţionat, miercuri, Ministerul Educaţiei Naţionale cu o amendă de 10.000 de lei, din cauza eliminării bursei de ajutor social acordate elevilor care învaţă într-o unitate şcolară aflată într-o altă localitate decât cea de domiciliu.

„Fapta Ministerului Educaţiei Naţionale prin care a eliminat acordarea bursei de ajutor social elevilor care învaţă într-o unitate şcolară aflată într-o altă localitate decât cea de domiciliu constituie faptă de discriminare potrivit art. 1 alin. (2) lit. e., art. 2 alin. (1), alin. (3), art. 10 lit. h, art. 11 alin. (1). Se sancţionează cu amendă contravenţională în cuantum de 10.000 de lei Ministerul Educaţiei Naţionale, se stabileşte un termen de monitorizare de 6 luni pentru eliminarea faptei de discriminare”, precizează CNCD.

CNCD amendează Ministerul Educaţiei cu 10.000 de lei

Hotărârea de constatare a fost adoptată cu unanimitate de voturi (8) a celor prezenţi, sancţiunea a fost stabilită cu 5 voturi „pentru” şi 3 „împotrivă”.

Bursa socială pentru elevii din mediul rural care merg la liceu în altă localitate a fost eliminată de Ministerul Educaţiei, în septembrie, prin intermediul unui ordin de ministru semnat de Sorin Cîmpeanu. 

 

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.