Ministerul Sănătății se contrazice și spune că nu se va construi niciun spital nou cu bani din PNRR

0
208

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Adriana Pistol a declarat, luni, într-o conferință de presă, că nu se vor construi 25 de spitale cu fonduri din PNRR, ci banii vor fi folosiți pentru îmbunătățiri și consolidări la 25 de unități sanitare deja existente.

Declarația Adrianei Pistol contrazice comunicatul Ministerului Sănătății, care a anunțat vinerea trecută, că „până în 2026 un număr de cel puțin 25 spitale noi sau unități spitalicești vor fi construite și dotate cu echipamente”.

Adriana Pistol a fost întrebată, luni, de jurnaliști, despre faptul că Ministerul Sănătății a anunțat, vinerea trecută, că se vor construi „cel puțin 25 de spitale noi” cu bani din PNRR.

„Problema e că nu vor construi 25 de spitale. În PNRR, aceste 25 de spitale sunt finanțate pentru diverse îmbunătățiri, reconstrucții, reamenajări, fie în totalitate, fie în anumite secții. Deci nu se vor construi 25 de spitale”, a răspuns Pistol.

Întrebată dacă din cele 25 de spitale vor fi si unele construite de la zero, aceasta a răspuns: „Niciunul. 25 de spitale sunt selectate dintr-o listă de 49 pe baza acelor criterii care au fost elaborate pentru a primi bani să-și îmbunătățească stadiul în care ei lucrează acum. Spitale noi nu sunt decât acele spitale regionale. Nu au legătură acelea cu cele 25”.

Jurnaliștii i-au atras atenția Adrianei Pistol că, în comunicatul Ministerului Sănătății de vineri, era precizat că este vorba despre „cel puțin 25 de spitale noi” care vor fi construite până în 2026.

Secretarul de stat a replicat: „Eu vă spun care este realitatea. Dacă așa scrie, eu vă rog frumos, colegii de la presă, să verificați și să corectați.”

Sursa: Libertatea Zilei