Nu ți-ai sterilizat câinele sau pisica? Amenzile sunt uriașe: Câți bani a scos din buzunar o femeie din Sectorul 2 al Capitalei

0
232

Amendă de 5.000 de lei pentru o femeie care nu şi-a sterilizat animalul de companie. Sancţiunea a fost aplicată de poliţiştii locali ai Serviciului Poliţia Animalelor din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală și Control a Municipiului București, au anunțat, ieri, reprezentanții instituției.

Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti a continuat, în această săptămână, activităţile de verificare a respectării de către iubitorii de animale de companie a obligaţiilor legale ce le revin cu privire la microciparea şi sterilizarea acestora, se arată pe pagina de Facebook a instituției.

„Acţiunile poliţiştilor locali s-au derulat în sectorul 2 al Capitalei şi i-au vizat pe deţinătorii de câini şi pisici ce locuiesc la curte, în zona cartierelor Industriilor, Andronache şi Colentina.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii locali ai D.G.P.L.C.M.B. au depistat 21 de proprietari de animale de companie care „au uitat” că dragostea pentru patrupede presupune şi obligaţii. Cea mai importantă: sterilizarea. Pentru neefectuarea acesteia, toţi cei 21 de posesori de animale de companie au fost sancţionaţi contravenţional şi somaţi să intre în legalitate.

Cea mai aspră sancţiune a fost în valoare de 5.000 de lei şi a fost aplicată unei femei în vârstă de 39 de ani. Aceasta deţine o căţeluşă de rasă comună, nesterilizată, fără carnet de sănătate şi microcip. Iar, de aproape o lună de zile are şi patru pui despre care recunoaşte că nu s-a hotărât ce să facă cu ei.

Cu ocazia întocmirii procesului verbal, T.A. a declarat că nu cunoaşte legea referitoare la obligativitatea sterilizării animalelor de companie şi că analizează posibilitatea contestării în instanţă a sancţiunii pe motiv că amenda este prea mare”, precizează Poliția Locală.

Potrivit O.U.G. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, deţinătorii de câini din rase comune sau metişi au obligaţia sterilizării acestora. Nerespectarea acestei prevederi legale constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.

 

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.